Povestea unei banderole

Era minutul 41 al meciului din sferturile Cupei Romaniei la fotbal. Rapidul era dominat clar de o echipa a Unirii Urziceni extrem de ambitioasa si de sigura pe propriile forte. Vasile Maftei, capitanul echipei, este schimbat de Mircea Rednic cu Marius Constantin, din cauza unei accidentari. Banderola ajunge la Daniel Pancu, un idol al galeriei Rapidului, jucatorul in care isi pune sperantele toata suflarea rapidista. Statutul de capitan de echipa ii prieste. Se simte bine purtand pe brat simbolul de conducator al echipei pe care o indrageste atat de mult.

Insa jocul alb-visiniilor nu merge, atacul scartaie, iar Rednic se decide sa mai faca o mutare. In minutul 66 al meciului, Vasco Matos, proaspat venit la echipa giulesteana il inlocuieste pe Pancu. Acesta, in drumul sau spre iesirea din teren ii intinde banderola de capitan lui Marius Constantin. Dar acesta, printr-un gest surprinzator, refuza onoarea de a fi capitanul feroviarilor in timpul celor 24 de minute ramase pana la ultimul fluier al lui Cristi Balaj. Banderola ajunge, totusi, la Emil Dica, fundasul rapidist urmand sa i-o transmita lui Marius Constantin, care, dupa ce alearga cateva momente cu ea in mana, fara sa si-o lege de brat, uimeste din nou si-i da banderola mai departe lui Coman.

Portarul rapidist, intr-un gest incalificabil, arunca banderola langa prosopul aflat langa poarta, prosopul care a adunat toata transpiratia si mizeria de pe mainile si fruntea lui Coman. Si banderola acolo a rama pana la finalul meciului. Aruncata in iarba ca un gunoi, nedorita de nimeni, banderola de capitan al Rapidului a urmarit finalul meciului de la baza portii rapidiste in compania unui prosop murdar.